miercuri, martie 07, 2012

De ziua noastra



Timpul nostru e masurat in secunde, vise, sperante, bucurii, iubire. Suntem fluturi asezati sa se odihneasca pe o frunza de tacere. Suntem stele luminand tainic sufletele oamenilor, in noptile senine. Suntem lacrimi de cristal, vibrand de iubire la orice atingere.Suntem oglinzi, in care de veti stii sa priviti, veti vedea totul. Suntem flacari ce se ascund in ochii vostrii atunci cand zambiti. Suntem sotii, iubite, femei in cautarea sufletului pereche, un cuvant  care sta pe buzele tuturor, asteptand sa fie rostit. Ne gasim implinirea prin viata si ne punem sufletul in trairile si rascolirile zilnice. Suntem oarecum insasi viata, un soi bizar de miracol. Zambim si facem lumea sa zambeasca.  Incercam o viata intreaga sa ne descoperiti cine suntem cu adevarat, sa ne descoperiti sufletele, noua femeilor, cele care refuzam infrangerea chiar si atunci cand toata lumea se prabuseste in jurul nostru. Suntem puternice cand ne impartim sufletul, cand nu ne straduim sa ne ascundem slabiciunile, ci incercam sa le depasim. Pierdute printre randurile vietii, uitam adeseori ca in primul rand suntem femei. Tu mai stii cand ti-ai multumit tie insuti ca te-ai nascut femeie? Astazi, de ziua noastra, am merita ca inimile voastre sa ne atinga sufletul cu flori de nu-ma uita.La multi ani, tie femeie, ce te-ai nascut pentru ca lumea sa zambeasca !

Niciun comentariu: