Mama... primul
nostru cuvânt, lacrimă târzie, candelă a vieţii care nu se va stinge niciodată
în sufletele noastre. Vorbesc despre tine cu respiraţia întretăiată, cuvântul
se umple de rouă amară şi dulce, rostind gând de dor. Eşti undeva, în preajma
mea şi mereu în sufletele noastre, tu, singura care ne ştii paşii pe de rost.
Cu privirea caldă ne-ai urmărit fiecare pas al vieţii, ne-ai învăţat să credem
în puterea de a exista, ne-ai alungat tristeţea şi ne-ai şters obrajii
înlăcrimaţi. Ţi-am împărtăşit tristeţile noastre, am râs cu tine, atunci când
am fost fericiţi, ne-ai mângâiat atunci când am fost răniţi. Fără iubirea ta nu
am fi nimic din ceea ce suntem în prezent.Inima ta este un adânc abis la
capătul căruia am găsit mereu iertare. Rugăciunile tale fierbinţi ne urmăresc
la fiecare pas, căci Dumnezeu îţi ascultă inima de mamă. O mamă devine mai
puternică când iubeşte şi crede-n speranţa ce-o poartă în gând zi de zi. E ziua
femeii, ziua lor! Nici nu le vine-a crede că lumea le mai ştie, că lumea le mai
vede. Să ascultăm frântura lor de şoaptă... noi ne-am îndepărtat, ele
ne-aşteaptă. E ziua femeii, ziua mamei mele... ard amintirile ca nişte stele.
Mamă, vrei de ziua ta, să-ţi aduc în dar o stea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu