Prea mult

Ma intreb uneori de ce se pierd inimile noastre sub covorul de frunze vestede al toamnei? Ne acoperim sufletele cu faldurile indiferentei si uitam sa-i daruim vise. Vrem sa taca, de parca tacerea ar fi raspunsul la viata. Mai tii minte cum e sa zambesti fara motiv, sa fredonezi o melodie draga, sa iti aduci aminte cu adevarat de tine? Avem atat de multe flori in suflet, dar uitam sa le daruim. Pastram sub cheie prea multe zambete retinute, prea multe mangaieri nenascute, prea multe cantece mute. As vrea sa mai am puterea de a desfereca frumusetea din sufletele noastre de care mi-e atat de dor. Daca nu te pot atinge cu vorbe lasa-ma sa te ating cu inima, sa te mangai cu privirea... sa-ti fiu speranta in aceasta scurta viata.