Toamna de jar isi plange frunzele cu lacrimi marunte de ploaie. Atatea frunze se desprind din copacul vietii, cautandu-si cumva rostul lor pe pamant. Cata intelepciune are o frunza care stie sa se bucure de fiecare clipa si cata nebunie poarta in suflet. Se spune ca frunza cade cand vrea copacul... simt cum se tanguie frunzele, cum se leapada de nemarginire, cum singuratatea poposeste cuminte in lacrimile mele cu gust de toamna. Ce grele sunt clipele caci o data cu scurgerea lor cad si frunzele sufletului meu, lasand copacul vietii dezbracat de vise.Pentru fiecare clipa cate o frunza, pentru fiecare frunza cate un suspin al timpului, o lacrima si el... desprinsa din copacul vietii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu