Cantecul sufletului

Oare exista tristete de care sa te vindece o lacrima ce-si canta in tacere durerea? Am asezat din nou dezamagirea intr-un raft al sufletului, acolo unde cuvintele frumoase nu si-au mai gasit locul. Poarta sufletului meu deschisa mereu pentru voi oameni, ce soptea cu fosnet de petale sunet de inima, am ferecat-o azi, pentru totdeauna. Ploaia si vantul vor purta in palme de dor imbratisarea sufletului meu, caci m-am transformat intr-o lacrima in zbor. Imi pun tampla pe norii cei albi, adun dintre valuri perle si nestemate si le asez cuminti la capatul unei noi zile, cu ochii atintiti in zare catre viitor. Am iubit cu puterea a mii si mii de sori dar pana si sorii trebuie sa moara cateodata. Inima mea a devenit dintr-o data prea mica pentru atat de multa durere... nu pot decat sa sper ca nu voi deveni doar amintire pe buzele voastre.