Cine mai sunt eu azi? Ce as fi vrut de fapt sa fiu? Cine mai stie, cand sufletul ti-e plin doar de lacrimi? Nu iti spune nimeni ca nu e usor. Nimeni nu iti spune ca e atat de greu. Trebuie sa te chinui sa afli singur. Speri ca timpul sa vindece dorul... dorul de ce? Cu timpul , dorul tau nici macar nu mai are chip... intre timp a imbatranit si el. Imi trec prin minte atatea amintiri din viata mea, pana cand in coltul inimii se strang milioane de pareri de rau, pe care le sterg cu descurajare. Car zilnic cu mine pe umeri povara unui suflet mare care si-a dorit iubire si a impartit doar lacrimi. Si cu toate acestea incerc sa inteleg de ce dorindu-ti doar binele celor dragi, pe care ii iubesti, ii ranesti atat de tare.Totul este ca un bulgare de zapada, pe care o data rostogolit , nu-l mai poti opri. Imi mai pot oare rascumpara mintea si sufletul? Iertarea imi va putea aduce oare eliberarea si puterea de a seca marea de lacrimi din sufletul meu? Mai pot oare schimba ceva? Daca nu mai pot schimba ceva as vrea sa plec cat mai departe... eu si trecutul meu, si cu tot ce e in el. Sa nu mai pot rani inca o data cu aceeasi greseala cu care am ranit candva. Inima mea este inima unui om care stie sa iubeasca si cu toate acestea am rupt bucati din inima voastra. Mi-e teama.... si nu stiu daca ma mai pot vindeca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu