Cum miroase toamna? Pluteste in aer parfum de melancolie, de doruri aprinse si neimplinite, in care te-am scos din vise, te-am imbratisat iar tu nici nu mai existai. E umezeala si sta sa ploua cu lacrimi de dor, ascunse in sufletul meu, de ochii celor ce nu pot intelege un amurg de iubire.Chiar şi atunci când nu ne dăm seama de aceasta, aproape totul în viaţa noastră se află în strânsă legătură cu alegerile bune sau rele pe care le-am făcut.Va ploua si am sa ies cu sufletul gol in ploaie, sa-mi curat gandurile si inima de dor de iubire. O picatura de se va opri pe fata mea am s-o sarut... voi stii ca mi-ai trimis-o tu in dar la plecare.
Ploua... cu lacrimi ce-mi spala sufletul. Mi-e dor, atat de dor incat daca as putea te-as scoate din vise sa te imbratisez.Nu am incetat sa sper, dar speranta e uneori atat de fragila. Asemenea pasarilor de vara ce-si iau zborul la prima adiere a frunzelor de toamna. Exista frunze care se incapataneaza sa nu cada asa cum exista clipe si oameni pe care pur si simplu nu-i poti uita.In sufletul meu, iubirea arde ca o lumanare si face ceea ce nici soarele nu reuseste... lumineaza noaptea visele mele.Totul sta in voia inimii, pe care nici oamenii, nici cerul nu o pot schimba vreodata.
Viata este uneori ca o lumina, curcubeu de iubire sau o biata palpaire care alearga nebuneste prin intunericul necunoscut al lumii. Ma plimb aiurea printre ganduri si stele , cat ma tin ochii si sufletul si privesc uimita... undeva in mine, bat razele in geam... cineva ma asteapta.Pe cimentul moale al inimii mele, chiar daca pleci, urmele-ti raman acolo in fiecare zi.Cred uneori ca oricat mi-ar pasa mie, oamenilor s-ar putea sa nu le pese.Tot ceea ce pot face este sa iubesc... restul depinde de ceilalti.
Printre cuvinte amagitoare, speranta mai indrazneste sa zboare lin, deasupra sufletului meu. Am prins iubirea in maini, iar flacara sperantei ma indeamna sa cred ca desi sunt doar un om pierdut printre pamanteni, am aripi sa zbor printre clipe, printre ani, in cautarea iubirii.In viata toate au un rost, iar iubirea nu se poate asterne in cuvinte, nu se poate asterne in cerneala. Iubirea este picur de ploaie, adiere de vant, nelinistea valurilor, rasaritul soarelui, drumul catre tine. Dureaza uneori doar o clipa, dar amintirea ei va dainui pentru totdeauna.Mi-e teama uneori... imi va fi teama si maine si poimaine... dar iubirea imi aduce lumina in suflet si frumusete pe chipul uneori obosit de asteptare. Cred in vise... oare e atat de greu sa iubim? De ce oare, ma intreb adesea, daca totusi iubirea te face sa simti ca traiesti cu adevarat.
Daca nu faci nimic, nimic nesteptat nu ti se va intampla. Am pornit intr-o calatorie, o calatorie spre iubire... era tot ce-mi doream. O reverie riscanta, caci porneam in viata "cu trenul" care nu avea nici o destinatie. Dar tu ai vrut sa-ti fiu pamantul pe care calci usor, caldura care sa-ti arda sufletul... un vis.In ciuda durerii care pandeste la fiecare pas, cuvantul nu mai pune bariere intre oameni, si nici eu nu voi inceta sa iubesc.Ai devenit lacrima inimii mele, forma gandului meu, emotia tandra a unei iubiri profunde, mature, in care mi-am regasit sufletul pierdut si regasit de atatea ori.Mi-ai aratat atat de simplu ca visele pot deveni realitate, ca depinde doar de noi insine sa ne depasim limitele.Intr-o zi ai venit la fereastra inimii mele si de atunci esti acolo, incalzindu-mi sufletul.Sunt multi care nu sunt multumiti de zborul meu maiestuos si cu toate acestea zbor, ca un suflet hoinar.Iti multumesc ca existi, iti multumesc ca m-ai lasat sa-ti ating sufletul cu o bataie de aripa. Din ziua in care visul meu a devenit realitate, mana mea este in mana ta, si impreuna am atins cerul. Biletul acesta spre stele este acum al meu...iar tu esti sufletul meu pereche.
